Dentiția temporară este prima serie de dinți pe care îi au copiii și este formată din 20 de dinți. Dentiția temporară este cunoscută și sub numele de dentiție provizorie sau dinți de lapte și vine însoțită de simptome și afecțiuni specifice. Medicul stomatolog pedodont (specialist în stomatologia pentru copii) vă poate ghida în profilaxia și tratarea dentiției temporare.
Mugurii dentiției temporare se formează începând cu săptămâna a șaptea din viața intrauterină, însă ei erup numai după aproximativ primele 6 luni de viață, și continuă până în luna 30 de viață.
Dinții temporari erup în ordinea următoare:
– Incisivii centrali inferiori – 6-10 luni;
– Incisivii centrali superiori – 8-12 luni;
– Incisivii laterali superiori – 9-13 luni;
– Incisivii laterali inferiori – 10-16 luni;
– Molarii 1 inferiori – 14-18 luni;
– Molarii 1 superiori – 13-19 luni;
– Caninii inferiori – 17-23 luni;
– Caninii superiori – 16-22 luni;
– Molarii 2 inferiori – 23-31 luni;
– Molarii 2 superiori – 25-33 luni.
De regulă, dinții inferiori erup înaintea celor superiori, cu excepția incisivilor laterali. Programul de erupție a dinților nu coincide mereu cu teoria de specialitate, însă copiii ar trebui să aibă toți dinții de lapte erupți până la vârsta de 3 ani. Părinții nu trebuie să se îngrijoreze dacă apariția dinților nu s-a realizat conform programului.
O serie de simptome se pot observa atunci când dinții temporari erup, printre care se numără salivația excesivă, ușoară stare febrilă, dispoziție proastă a copilului și colorație mai intensă a gingiilor la locul erupției.
Dinți de lapte nu ar trebui să cadă înainte de vârsta de 6-7 ani, atunci când dentiția permanentă e pregătită să erupă treptat.
Procesul de erupție a dinților permanenți implică resorbția rădăcinii dinților temporari (proces numit rizaliză), astfel încât ei sunt destabilizați și împinși de pe arcadă. Este recomandată evitarea extracției dinților temporari dacă aceștia nu sunt mobili. Mulți părinți consideră că dinții de lapte sunt dispensabili, din moment ce un alt set permanent va erupe la un moment dat, însă acest lucru este greșit. Pe lângă funcțiile evidente de masticație și vorbire pe care dinții temporari le asigură, ei păstrează spațiul necesar dinților permanenți, pentru ca aceștia să erupă fără înghesuiri, forțând astfel maxilarele să se dezvolte.
Dinții temporari au nevoie de o îngrijire adecvată, la fel ca dinții permanenți. Spălarea dinților de 2 ori pe zi, evitarea folosirii excesive a biberonului sau a cănilor cu tetină, evitarea produselor pe bază de zahăr și sigilarea dentară sunt câteva din metodele de prevenție a cariilor dentare pe care le puteți aplica.
Suptul degetului în timpul nopții, obiceiul interpunerii obiectelor între dinți (de exemplu creioane) sau refuzul renunțării la suzetă pe măsură ce copilul crește duce la poziții incorecte (malpoziții) ale structurilor dentare și chiar deformări ale structurilor osoase.
Dinții temporari au o cameră pulpară mai mare decât cei permanenți, astfel încât caria evoluează mai repede într-o afecțiune de canal. Abcesul este însoțit de durere dentară acută și de umflătură locală, reprezentând o urgență stomatologică.
Lipsa sau insuficiența fluorului din alimentație duce la demineralizarea dinților copiilor. Un medic pedodont va aplica și/sau prescrie pentru acasă geluri și lacuri cu fluor, pentru a suplimenta aportul și a ajuta la remineralizarea dinților.
Prima vizită la stomatolog trebuie făcută după apariția primilor dinți. Medicul stomatolog pedodont este pregătit pentru interacțiunea cu copiii și le asigură atât un tratament adecvat, cât și o experiență cât mai plăcută, astfel încât cei mici să vină cu drag la dentist.
–
–