Cu un număr crescând de cazuri noi de COVID-19 în fiecare zi, autoritățile au impus un nou set de restricții, în funcție de incidența locală și de prevederile legale. Ne dorim să oferim în continuare servicii medicale la standarde înalte, pentru toți pacienții noștri, urmând întocmai prevederile legii.
Clinica dentară Dentocalm respectă alegerile medicale ale fiecărui pacient, totodată asigurând protecția tuturor celor implicați în procesul medical. Suntem preocupați de sănătatea personalului nostru, dar și a pacienților Dentocalm, astfel încât putem garanta că
Măsurile de asepsie, antisepsie și dezinfecție pe care le-am adoptat sunt gândite astfel încât să fiecare instrument, aparat și încăpere să fie perfect sigure pentru toți cei care intră în contact cu ele.
– vaccinarea întregului personal medical împotriva COVID-19;
– folosirea soluțiilor de dezinfecție aprobate de Ministerul Sănătății;
– crearea de circuite atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienți, astfel încât să se evite contactul între pacienți sau aglomerarea în sala de așteptare;
– contractarea unei firme specializare pentru curățenia clinicii;
– asigurarea echipamentului de protecție avansată pentru personalul medical;
– respectarea protocoalelor recomandate de Ministerul Sănătății în condițiile pandemiei de COVID-19, pentru cabinetele stomatologice;
– stabilirea programărilor astfel încât să existe suficient timp pentru igienizarea riguroasă a cabinetelor;
– aerisirea spațiilor de lucru și folosirea lămpilor UVC care funcționează în regim continuu pentru sterilizarea aerului;
– plasarea de covorașe cu dezinfectat la intrarea în clinică și alte puncte de trecere.
Cu o zi înainte de programare, solicităm prin SMS pacienților DentoCalm completarea unui chestionar epidemiologic, care ne ajută să ne pregătim pentru întâmpinarea fiecărui pacient în condiții de siguranță.
Puteți păși cu încredere în clinica dentară DentoCalm căci am luat toate măsurile de siguranță pentru un act medical sigur și de calitate. Vă stăm la dispoziție pentru orice fel de întrebări sau clarificări legate de vizita la stomatolog în vreme de pandemie. Informații despre cum și unde ne găsiți pe pagina de contact.
–