Aparatele dentare mobile (sau mobilizabile) sunt utilizate în tratamentul anomaliilor dentare și scheletice în cazul copiilor. Aceste aparate dentare se folosesc pe perioade scurte de timp și fac parte adesea dintr-un tratament ortodontic mai amplu.
– baza de acrilat — baza aparatului dentar mobil, reprezintă suportul pentru elementele metalice ale aparatului. Plăcuța poate fi transparenta, colorată, cu sclipici sau cu model, în funcție de preferințe;
– croșete — element metalic care asigură ancorarea aparatului dentar;
– arcuri — au rolul de a deplasa dinții înspre poziția lor firească;
– șurub — acesta ajută la expansiunea arcadelor dentare. Șurubul este activat de către dentist în cabinet sau de către părinții pacientului, acasă, cu o cheiță specială.
Plăcuța de actilat este cel mai cunoscut aparat dentar mobil și are scopul de a dezvolta osul maxilar în sens transversal, îmbunătățind astfel poziția dinților definitivi. Plăcuța este secționată pe mijloc, astfel încât expansiunea osului maxilar să fie stimulată de activarea șurubului plasat între cele două jumătăți.
Acest tip de aparat dentar se indică încă din perioada dentiției mixte și se poartă tot timpul, cu excepția momentelor de hrănire și igienizare.
Aparatele dentare funcționale includ o listă de aparate diverse atât din punct de vedere al aspectului, cât și al funcției. Printre aparatele dentare funcționale se numără:
– Frankel
– Sistemul Trainer
– Myobrace
– Twin Block
– Bionator
– Activator
– Retainer.
Erupția defectuoasă a dinților pe arcadă, factorii ereditari sau obiceiurile vicioase (precum suptul suzetei sau a degetului) determină apariția anomaliilor dentare, musculare sau scheletice. Aceste anomalii se pot corecta cu ușurință, însă cooperarea micilor pacienți și a părinților este esențială. Aparatul dentar mobil se indică copiilor în jurul vârstei de 6-7 ani (uneori chiar mai devreme), iar purtarea lui se întinde pe o perioadă relativ scurtă de timp. Vârsta la care se aplica tratamentul ortodontic este stabilită de medicul stomatolog specialist în ortodonție.
Printre funcțiile aparatelor dentare mobilizabile se regăsesc alinierea dinților, ghidarea erupției dentare, modelarea elementelor scheletice (prin stimularea sau inhibarea dezvoltării osoase) și îmbunătățirea mușcăturii.
Aparatele dentare mobilizabile reduc riscul necesității aparatelor dentare fixe, însă trebuie menționat că acest risc nu este eliminat în totalitate. Succesul oricărui tratament ortodontic depinde de un cumul de factori și implică frecvent mai multe etape și aparate dentare diverse.
Vizitele periodice la medicul stomatolog pot preveni unele afecțiuni dentare, iar altele pot fi evitate cu ajutorul unui tratament minim-invaziv.
–